Părintele Gradinaciuc, a fost cel care a vorbit pentru prima dată despre necesitatea construirii unei case sociale în parohie, făcând şi primii paşi în acest sens. Această dorinţă însă nu s-a materializat de urmaşul său, preotul Ciornovalic în 1998, când s-a făcut prima încercare pentru începerea actelor necesare primirii autorizaţiei de construcţie. Motivul - nu exista titlu de proprietate emis pentru terenul unde se dorea să se facă această clădire. După anul 2002 când s-a primit titlul şi pentru acest teren, nu a mai existat aceeaşi dorinţă ca la început din parte creştinilor (în 5 luni s-au strâns doar o sută cincizeci mii lei), probabil şi din motive economico - financiare. În primăvara anului 2008, la sfârşitul slujbei din 15 martie, în prima sâmbătă din Postul Mare, domnul Nechita P. Vasile aduce în discuţie, necesitatea tot mai evidentă a casei sociale. În aceeaşi zi, doamna State Viorica a făcut şi prima donaţie, către primul casier, domnul Bogdan A. Ioan. Au trecut mai multe luni de discuţii pro şi contra, în care preotul Ciornovalic a dorit să aibă o echipă de minimum 20 de persoane, (aleşi de creştinii parohiei), reunite într-un comitet, în cadrul căruia să se ia toate deciziile şi un minim de o sută de milioane de lei, adunaţi în acest scop. Când acel comitet a devenit funcţional, sub preşedinţia domnului Nechita V. Vasile şi s-a strâns prima sută de milioane de către cele trei casieriţe (Gogoi Constantă, Irimia Viorica şi Nechita Elena), atunci preotul paroh care avea toate schiţele creionate, a demarat toate demersurle pentru conceperea proiectului de către arhitectul mitropoliei domnul Negoiţă şi luarea avizelor în vederea primirii autorizaţiei de construcţie. Astfel stând lucrurile, a venit şi ziua de 15 martie 2009, când s-a săvârşit slujba de sfinţire a locului unde s-a înălţat apoi această construcţie foarte necesară. Cum banii se adunau greu şi erau puţini, a fost necesară o mobilizare, de multe ori impresionantă a numeroşi creştini - meseriaşi şi pălmaşi, ce au venit şi au prestat ore şi zile grele de muncă voluntară. Mai mult de 50% din manopera s-a făcut de creştinii veniţi benevol la solicitarea preotului. Conlucrarea bună dintre preot şi membrii comitetului (în special cu preşedintele comitetului), dublată de transparentă totală a cheltuielilor efectuate, triplata de bună şi continuă comunicare cu toţi creştinii implicaţi financiar sau prin munca, a făcut posibilă, chiar în vremuri de criză financiară, definitivarea lucrărilor interioare.
Necesitatea majoră a casei sociale, s-a văzut încă din noiembrie 2010, când a fost folosită pentru prima dată, chiar dacă nu existau geamuri si usi, ci doar nişte cadre din lemn cu folie de plastic, iar acoperişul era unul improvizat. În 8 septembrie 2012, interiorul a fost complet terminat (finisaje + mobilier).
Incepând cu luna iulie a anului 2013, au fost demarate lucrările de finisaj la exterior, care au fost finalizate pe 3 septembrie, in acelasi an.
